| Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei
Procedura din 09/02/2006
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 190 din 28/02/2006
de predare/primire a carnetelor de muncă de la persoanele aflate în evidența agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă la casele teritoriale de pensii, în vederea aplicării prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare
Prezentele proceduri reglementează modul de organizare și desfășurare a activității de predare/primire a carnetelor de muncă ale persoanelor aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă și de punere a lor la dispoziția caselor teritoriale de pensii, în vederea desfășurării activității de preluare a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, precum și la veniturile salariale aferente.
1. În temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, persoanele fizice care dețin sau păstrează, potrivit prevederilor legale, carnete de muncă sunt obligate să pună aceste documente la dispoziția casei teritoriale de pensii în a cărei rază teritorială își au domiciliul.
2. În vederea eficientizării activității de aplicare a prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, persoanele prevăzute la pct. 1, aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă sau care solicită luarea în evidența acestora, vor preda carnetele de muncă la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă sau la punctele de lucru în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința, dacă au avut ultimul loc de muncă sau au realizat venituri în acea localitate.
3. Carnetele de muncă vor fi însoțite de copii ale actelor de identitate ale titularilor, din care să rezulte codul numeric personal. Copiile actelor de identitate vor fi prinse cu capse de prima pagină a carnetului de muncă.
4. Carnetele de muncă trebuie să fie completate cu toate înscrierile până la data de 1 aprilie 2001 și să fie certificate de autoritățile abilitate, potrivit legii.
5. Agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă sau punctele de lucru ale acestora vor solicita în scris persoanelor aflate în evidență să predea carnetele de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înștiințării scrise.
6. La preluarea carnetelor de muncă de agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă și de punctele de lucru, personalul acestor agenții sau puncte de lucru va verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 3 și 4.
7. În situația în care se constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la pct. 3 și/sau 4, documentele vor fi returnate titularilor, urmând ca solicitarea scrisă prevăzută la pct. 5 să fie reînnoită lunar, până se constată îndeplinirea respectivelor condiții.
8. Agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă și puncte de lucru vor preda agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București în a căror subordine se află, până la data de 20 a lunii curente, pe bază de proces-verbal de predare/primire, carnetele de muncă preluate de la persoanele aflate în evidență, însoțite de copii ale actelor de identitate ale titularilor, din care să rezulte codul numeric personal.
9. În termen de 5 zile lucrătoare de la primire, personalul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București va centraliza carnetele de muncă primite de la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă și punctele de lucru aflate în subordine și le va depozita, în ordinea alfabetică a numelui titularilor, în cutii de carton, puse la dispoziție în acest scop de către casele teritoriale de pensii.
Cutiile utilizate la depozitarea carnetelor de muncă vor avea aplicată o etichetă conținând codul casei teritoriale de pensii ce urmează a efectua preluarea datelor din carnetul de muncă, codul agenției de ocupare a forței de muncă care depune carnetele de muncă, precum și numărul cutiei. Numărul cutiei este unic la nivelul casei teritoriale de pensii care va ține evidența cutiilor distribuite.
10. În vederea transmiterii lor către casele teritoriale de pensii, personalul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București va centraliza carnetele de muncă și va întocmi pentru fiecare cutie, cu ajutorul unui program informatic furnizat de casa teritorială de pensii, un formular conținând două procese-verbale de predare/primire, întocmit potrivit modelului prezentat în anexa nr. 4.
Formularul va fi întocmit în două exemplare, pe hârtie, însoțit de un fișier pe suport electronic, care va conține seria și numărul carnetului de muncă, numele și prenumele, codul numeric personal ale titularului, precum și codul agenției locale pentru ocuparea forței de muncă sau al punctului de lucru la care se află în evidență. De asemenea, vor fi menționate datele de identificare a cutiei în care este depozitat carnetul de muncă: codul casei teritoriale de pensii și numărul cutiei.
11. Cutiile conținând carnetele de muncă, însoțite de procesele-verbale și de fișierele pe suport electronic prevăzute la pct. 10, vor fi predate de către reprezentanții desemnați ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București reprezentanților desemnați ai caselor teritoriale de pensii, cel mai târziu până la finele lunii în curs.
Cu această ocazie se verifică similitudinea datelor înscrise în fișierul pe suport electronic cu cele înscrise în procesele-verbale, prin obținerea unui opis intern de prelucrare, al cărui conținut trebuie să fie identic cu cel înscris în procesele-verbale.
Predarea/primirea carnetelor de muncă se va face ulterior verificării conținutului cutiilor, prin semnarea de către reprezentanții desemnați ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București și, respectiv, de către reprezentanții desemnați ai caselor teritoriale de pensii a procesului-verbal de predare/primire 1.
În cazul în care se constată lipsa sau deteriorarea unor carnete de muncă ori corecturi sau ștersături în măsură să producă apariția unor suspiciuni legate de corectitudinea datelor, acest fapt va fi consemnat în procesul-verbal de predare/primire 1 la rubrica 1 "Observații la primirea carnetelor de muncă la casa teritorială de pensii" și va fi sesizată conducerea respectivei agenții pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București, în vederea luării măsurilor ce se impun, potrivit legii.
12. După încheierea operațiunilor de înregistrare a datelor, reprezentanții desemnați ai caselor teritoriale de pensii vor preda reprezentanților desemnați ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București cutiile conținând carnetele de muncă, pe baza completării procesului-verbal de predare/primire 2.
Predarea/primirea carnetelor de muncă se va face ulterior verificării conținutului cutiilor. În cazul în care se constată lipsa sau deteriorarea unor carnete de muncă, acest lucru va fi consemnat în procesul-verbal de predare/primire 2 la rubrica 2 "Observații la predarea carnetelor de muncă de către casa teritorială de pensii" și va fi sesizată conducerea respectivei case teritoriale de pensii, în vederea luării măsurilor ce se impun, potrivit legii.
13. În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea cutiilor, agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București vor proceda, pe baza datelor din procesele-verbale, la verificarea carnetelor de muncă predate și ulterior la returnarea acestora către agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă și punctele de lucru, încheindu-se în acest sens un nou proces-verbal de predare/primire.
14. În termen de 5 zile lucrătoare de la returnare, agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă și punctele de lucru vor invita în scris titularii carnetelor de muncă să se prezinte la sediul acestora, pentru a-și ridica respectivele documente.
15. Activitatea de predare/primire a carnetelor de muncă ale persoanelor aflate în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă și de punere la dispoziția caselor teritoriale de pensii, în vederea aplicării prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către personalul din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, desemnat prin dispoziții ale directorilor executivi.
16. Activitatea de predare/primire la casele teritoriale de pensii a carnetelor de muncă, în vederea aplicării prevederilor art. 160 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se realizează de personal desemnat prin decizie a directorului executiv al casei teritoriale de pensii.
17. Degradarea, distrugerea ori pierderea carnetelor de muncă de către persoanele desemnate potrivit pct. 15 și 16 se sancționează potrivit legii.
Intrare in vigoare: 28/02/2006
| |