| Guvernul aloca fonduri suplimentare pentru familie, din 2007
Romanii care se casatoresc pentru prima data si care au domiciliul sau resedinta in Romania vor primi, incepand cu 1 ianuarie 2007, doua sute de euro, conform legii privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, lege initiata in 2006 de Ministerul Muncii.
Potrivit legii 369/2006, fiecare dintre sotii aflati la prima casatorie primeste un sprijin financiar care, insumat, reprezinta echivalentul in lei a doua sute de euro. Pentru a beneficia de acest sprijin, sotii trebuie sa aiba domiciliul sau resedinta in Romania, iar casatoria trebuie oficiata de autoritatile locale competente din orice tara si la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare. De asemenea, casatoria poate fi incheiata si de comandantii de nava.
Banii se acorda pe baza de cerere, insotita de declaratiile pe proprie raspundere ale ambilor soti ca fiecare dintre ei se afla la prima casatorie. Cererea se depune in termen de o luna de la data incheierii casatoriei sau de la data eliberarii certificatului de casatorie, daca evenimentul s-a produs pe nava.
Titularul dreptului este oricare dintre sotii care a depus cererea, iar beneficiarul este familia. Banii pot fi ridicati de la casieria primariei de pe raza localitatii unde sotii isi au domiciliul, prin mandat postal, prin cont curent personal sau prin cont de card.
Fondurile pentru plata sprijinului financiar se platesc din bugetele locale, din transferuri de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, iar legea se aplica pentru familiile constituite incepand cu data de 1 ianuarie 2007.
Alocatia pentru copiii pana la doi ani va fi de 200 de lei, din 1 ianuarie 2007
Copiii de pana la doi ani vor primi, incepand cu 1 ianuarie 2007, o alocatie de stat de 200 de lei, iar indemnizatia pentru cresterea copilului pana la doi ani se reduce de la 800 la 600 de lei lunar.
Ministerul Muncii a hotarat ca alocatia de stat pentru copiii in varsta de pana la doi ani (trei ani in cazul celor cu dizabilitati) sa fie majorata, incepand cu 1 ianuarie 2007, de la 24 de lei la 200 de lei.
Tot de la inceputul lui 2007, indemnizatia pentru cresterea copilului, care se acorda timp de doi ani parintelui care decide sa stea acasa cu copilul se reduce de la 800 de lei la 600 de lei.
Potrivit autoritatilor, masura a fost luata pentru ca si copiii ai caror mame nu au lucrat un an inainte de nastere si care nu beneficiaza de indemnizatia de 800 de lei sa poata primi bani mai multi pentru necesitatile pe care varsta le impune.
In 2006, indemnizatia pentru cresterea copilului s-a acordat doar parintelui care a lucrat un an inaintea nasterii si a contribuit la sistemul de asigurari sociale.Dupa ce copilul implineste doi ani (trei ani pentru cei cu dizabilitati) alocatia de stat va fi de 24 de lei, cat este in prezent pentru toti copiii, indiferent de varsta.
Alocatia de stat se acorda copiilor prescolari, copiilor cu varsta scolara, chiar daca nu urmeaza o forma de invatamant, precum si tinerilor care au implinit 18 ani si care urmeaza cursurile unui liceu sau ale unei scoli profesionale, pana la terminarea acestora.
Nou-nascutii primesc, la nastere, de la 1 ianuarie, un trusou de 150 de lei
Copiii nou-nascuti vor primi, incepand cu 1 ianuarie 2007, un trusou care contine haine, lenjerie si produse pentru ingrijire specifice, in valoare de 150 de lei, prevede o lege adoptata, in 2006, de Parlamentul Romaniei.
Potrivit legii 482/2006, trusoul in valoare de 150 de lei se acorda de catre autoritatile publice locale, o singura data, la iesirea copilului din maternitate sau la eliberarea certificatului de nastere.
Autoritatile locale se vor ocupa de cumpararea produselor, de transportul si de distributia acestora, iar Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) va monitoriza si va evalua aplicarea prevederilor acestei legi.
Primarii au obligatia sa comunice semestrial la ANPDC, pana in data de 20 a lunii urmatoare expirarii semestrului, datele despre numarul copiilor beneficiari si sumele platite acestora.
Valoarea in lei a trusoului se actualizeaza si se indexeaza anual, prin hotarare de Guvern, in functie de rata inflatiei, iar fondurile pentru acordarea acestuia se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. Criteriile de repartizare si de utilizare a sumelor cu aceasta destinatie se stabilesc anual de catre Ministerul Finantelor Publice.
Legea intra in vigoare la 1 ianuarie 2007, iar normele metodologice se vor emite in termen de 90 de zile de la data publicarii legii in Monitorul Oficial.
| |